Mană cerească – Foarte des ne întîlnim cu această expresie. O găsim în nenumărate scrieri cînd cu înțelesul de surpriză plăcută care aduce belșug, cînd cu înțelesul de hrană bogată, cînd cu înțelesul de sursă inepuizabilă de cîștig, cînd cu înțelesul de pricopseală etc. Explicația, la toate aceste semnificații, rezidă în aceeași legendă biblică (Exodul, cap. XVI, 4 ș.u.) după care Dumnezeu, spre a-i hrăni pe izraeliții plecați din Egipt și aflați în pustiu, le-a făcut marea surpriză (primul sens) să le pice din cer o hrană gustoasă (al doilea sens), zi de zi, dimineața și seara (al treilea sens de izvor nesecat) și gata preparată (prin urmare, iată și înțelesul de pricopseală, de belșug obținut fără efort). Cum această hrană era cu totul nouă, necunoscută, avînd orice gust după dorința fiecăruia și nesemănînd cu nici una dintre bucatele de pînă atunci, a fost numită mană, care e o îmbinare de două cuvinte ebraice (mân, hu), însemnînd: Ce-i asta? Pictori mulți și mari (Rafael, Tintoretto, Veronese, Millet, Poussin etc.) s-au frămîntat să-și imagineze „ce-i asta”, atunci cînd au abordat acest subiect în operele lor. Lingviștii – de asemenea. Pentru oratori, literați, gazetari, povestitori etc., legenda biblică a fost o adevărată... mană cerească! „Aștept cuvintele dv. dulci ca mana” (Gogol, Suflete moarte). Vînătorul, Vladimir... trăind fără nici un ban, fără ocupație permanentă, se hrănea parcă numai cu mană cerească" (Turgheniev, nuvela Lgov). BIB.